Gigi Becali la munte

Aflat la munte, in Poiana Brasov, acolo unde asteapta Revelionul, patronul Stelei, Gigi Becali, a revenit la origini.
Latifundiarul din Pipera a vizitat o stana din apropierea statiunii, aducandu-si aminte de zilele in care era cioban si mergea cu oile la pascut.

Asa ca a pus pe el o suba facuta din blana de oaie, "asortata" cu o caciula scumpa de blana, l-a certat pe ciobanul adevarat pentru ca avea un bat de plastic si s-a pus pe facut circ, in mijlocul reporterilor.

"Mor daca nu mananc branza"

Dupa ce s-a dat in spectacol, Becali a marturisit ca nu poate trai fara sa manance branza sau fara a multe oile in fiecare dimineata.

"Domne, io nu pot sa stau fara sa mananc branza timp de-o zi. Mor, intelegi? Cel mai bine ma simt acasa, cand ma trezesc dimineata si mulg eu oaia, sa-mi dea lapte bun, apoi imi fac singur branza", a marturisit finantatorul Stelei.

"Darnicul s-a zgarcit"

Momentele in care Gigi Becali oferea sute de milioane de lei vechi colindatorilor stransi in fata vilei sale, "colindatori" care aproape s-au luat la bataie pentru pomana latifundiarului, au trecut.

In Poiana Brasov, Becali i-a refuzat pe cei care au vrut sa-l colinde, ba chiar l-a injurat pe unul dintre acestia.

"Du-te si rupe coada la tarnacop! Vagabondule!"

Show cu Gigi Becali, de pe pârtie la stână VIDEO

Gigi Becali face revelionul cu Luţu

1
Gigi Becali a explicat că nu va face revelionul împreună cu verii săi, Victor şI Giovani, ci îl va avea alături de el cu ocazia trecerii în noul an pe Ionuţ Luţu. "Verii mei au gaşca lor cu Gică Popescu şi cu Hagi, eu am gaşca mea cu familia mea şi cu Luţu. Ca în filmele alea turceşti, cum are boierul pe unu pe lângă el mereu. Eu nu am găsit pe niciunul mâna dreaptă până la Luţu. Uite acum am ieşit pe hol să vorbesc pentru că e muzică în restaurant, iar Luţu a venit să stea aici cu mine pe hol", a explicat Gigi Becali.

APOCALIPSA pentru Gigi Becali vine în 2012! Patronul Stelei, FORŢAT să se retragă din viaţa publică?

Unul dintre cele mai prezente personaje în presă este patronul Stelei, Gigi Becali. Încă de la apariţia sa în viaţa publică, la începutul anilor 2000, a monopolizat atenţia mass-media. Demiteri şi numiri de antrenori la tv, transferuri făcute la vila din Aleea Alexandru, scandaluri memorabile în direct cu Dumitru Dragomir, MM Stoica sau Dumitru Sechelariu - toate aceste ar putea să fie istorie din 2012.
Conform previziunilor astrologului şi numerologului Valeriu Pănoiu, Becali va avea probleme începând cu luna iunie, fiind forţat să se retragă din viaţa publică.
"Cumva, patronul Stelei se află în contratimp cu echipa. Abia din iunie, când Steaua se poate redresa spectaculos şi echipa redevine un vârf de popularitate, încep problemele pentru patron, care are de plătit poliţe vechi, revin în actualitate cazuri de discreditare, are de suferit de pe urma acuzaţiilor şi a duşmanilor ascunşi. Va fi nevoit sau va alege să se retragă din viaţa publică tot mai mult pentru a se ocupa de problemele de imagine. Din a doua jumătate a lui 2012, vom vedea un George Becali tot mai puţin exuberant, dar probabil mai preocupat de sine şi de relaţia cu Dumnezeu", a spus Valeriu Pănoiu.

A dat costumul cel scump pe traditionala suba. Revelionul, in stilul lui Gigi Becali

Gigi Becali vrea sa ne demonstreze ca nu doar costumele ii vin turnate, ci si o suba de cioban. Aflat in Poiana Brasov, unde isi va petrece Revelionul, patronul Stelei a iesit, vineri, la o plimbare.

Pentru ca nu vrea sa auda de schiat, s-a relaxat, unde altundeva, decat la o stana. Nu inainte sa-si testeze masina pe teren accidentat.
Nu a avut nicio ezitare sa intre cu limuzina de zeci de mii de euro printre oi. A dat fuga la putina cu branza, sa guste cateva bucati din mancarea sa preferata.
Chiar daca stie bine rostul cainilor la o stana, tot oaia este la sufletul lui Becali.
Dupa o portie de relaxare, Becali a vrut sa plece catre hotel. Numai ca i-a iesit in cale un cioban de la munte si i-a venit o idee. I-a luat suba.

EXCLUSIV: Gigi Becali, la Dincolo de aparente: “Sunt hipersensibil si cel mai mic lucru ma poate afecta”

Sambata, 31 decembrie, telespectatorii Antenei 2 vor avea ocazia sa descopere omul Gigi Becali, in spatele personajului pe care il afiseaza lumii intregi. De la ora 17:00, in cadrul emisiunii moderata de Florentina Fantanaru, “Dincolo de aparente”, Gigi Becali va vorbi despre momentele din copilarie care i-au lasat o amprenta adanca pentru tot restul vietii, despre familie, cat si despre hipersensibilitatea sa pe care o ascunde.

Intrebat ce femeie din familia sa respecta cel mai mult. Gigi Becali a marturisit: “Cel mai mult am iubit-o pe bunica mea.Este femeia langa care dormeam in pat, m-a crescut si ma considera ca pe copilul ei. Ea nu ma certa niciodata si nu vedea niciodata ce fac rau.”

Pe tatal sau, Gigi Becali il considera o “icoana vie”: “N-am vazut la el portofel,nu am nici eu si nici nu am avut. Tata toti banii ii strangea si ii baga in buzunar, iar mama care era croitoreasa ii facea buzunarul drept mai mare pentru ca incasa foarte multi bani si nu vroia sa-i piarda sau sa-i fure cineva.”

“Mainile tatalui meu si fata le tin minte cu sfintenie.Dar mainile lui imi sunt mai rau intiparite in minte,pentru ca atunci cand a murit tata, in ‘89, el a vrut sa fie ingropat de o caruta cu cai albi, iar eu am pus mana mea pe mana lui si doikm am tinut ochii inchisi pana la cimitir.Tot ce fac in viata mea, ma calauzesc dupa tata!”, a mai marturisit Gigi Becali.

Continuand sirul confesiunilor, Gigi Becali a uimit prin urmatoarea marturisire: “Sunt hipersensibil si cel mai mic lucru ma poate afecta”.

Cat despre dorintele sale pentru noul an, finantatorul Stelei a enumerat: “In viata asta imi doresc o banca, sa ma ocup de fotbal si de oi!”

Vorbind despre preferintele sale culinare, Gigi Becali a dezvaluit ca unul dintre alimentele care nu-I lipsesc de la absolute nicio masa este…branza: “Mananc doar branza facuta de mine si o mananc cu orice: cu piersici, cu cirese, cu compot, cu pepene, cu ciorba, orice cu branza!”, a relatat invitatul Florentinei Fantanaru.

Mai multe dezvaluiri incendiare, telespectatorii pot urmari sambata, 31 decembrie, de la ora 17:00, in cadrul emisiunii “Dincolo de aparente”, de la Antena 2.

Lăzărescu: "CCA nu poate fi obligată să aducă arbitri străini" » Becali: "Mircea Sandu nu se opune, deci e de acord"

Dan Lăzărescu, membru al CCA, a comentat demersul oficial al Stelei de a cere arbitri străini pentru partidele importante din retur.


"Roş-albaştrii" sînt primii care reacţionează oficial împotriva arbitrilor români, iar cererea lor ar putea fi sprijinită de alte nume importante ca Rapid, FC Vaslui sau Oţelul Galaţi. Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, refuză însă cu orice preţ această opţiune, în ciuda presiunilor aduse de conducători, care-l ameninţă cu demiterea.
"În primele zile ale noului an vom avea o conferinţă de presă despre acest lucru. Nu mi se pare realizabil în contextul actual. Solicitarea pentru arbitri străini o poate face doar CCA, iar în condiţiile actuale nu se va face aşa ceva.

Nu putem fi obligaţi de Comitetul Executiv să aducem arbitri străini. Părerea mea e că bat la uşi închise. La ora asta lucrăm cu materialul clientului. Au trecut doar două luni, e prea puţin timp ca să apară rezultatele. Eu cred că problemele se vor rezolva şi meciurile vor fi arbitrate de români", a spus Dan Lăzărescu la GSP TV.

"Îi dăm afară ca pe o măsea stricată!"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a reacţionat imediat, jignindu-l pe oficialul CCA şi anunţînd că atît el cît şi Ion Crăciunescu pot fi înlocuiţi.

"Lăzărescu cînd s-a împărţit mintea, el era absent. Noi ţinem cont de Lăzărescu? Îl dăm afară ca pe o măsea stricată, la fel şi pe Crăciunescu. Mai ales acum că am băut un pahar de vin roşu, îi dau pe toţi afara ca un dentist. Mircea Sandu mi-a spus că nu se opune, deci, dacă nu se opune, înseamnă că e de acord", a adăugat Gigi Becali la GSP TV. 

TOPUL nebuniilor care ar fi făcut un 2011 MEMORABIL! :) Becali a devenit naşul lui Paszkany! Slujba a fost în limba maghiară

2011 va rămâne în mintea suporterilor drept anul în care Oţelul Galaţi a reuşit să devină campioană, în care naţionala României a ratat calificarea la Euro 2012, în care Universitatea Craiova a fost desfiinţată şi Poli Timişoara retrogradată.
Totuşi, 2011 ar fi putut fi memorabil, dacă s-ar fi întâmplat următoarele lucruri:

1. Gigi Becali a devenit naşul lui Paszkany
Nunta anului 2011, cea care a depăşit prin grandoare unirea destinelor lui Cristi Borcea cu Alina Vidican a fost, fără doar şi poate, cea a patronului grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany. Tânărul om de afaceri, care a reuşit să slăbească şi să se îngraşe pe parcursul anului de nu mai puţin 5 ori, a fost cununat religios de finanţatorul stelist Gigi Becali.
În micuţa biserică reformată din Cluj Napoca, slujba s-a ţinut în limba maghiară iar la final naşul a respectat obiceiul local de a săruta mâna dreaptă a finului. Drumul până la restaurantul cu specific magiar la care a avut loc petrecerea a fost făcut de către cele două perechi de naşi şi fini într-un autoturism Logan de culoare verde praz. Naşul Gigi Becali a făcut din nou senzaţie prin celebrul său stil de dans, melodia aleasă de această dată fiind un ceardaş.

Sute de oameni s-au călcat în picioare să-l colinde pe Gigi Becali

Haos la vila din Pipera a lui Gigi Becali. Câteva sute de oameni au dat năvală după deschiderea porţilor pentru a-l colinda pe finanţatorul Stelei.
Omul de afaceri susţine că le-a pregătit colindătorilor care îi vor trece pragul anul acesta 20.000 de euro.
Cei 20 de bodyguarzi ai lui Becali nu au putut face faţă mulţimii, astfel încât Poliţia Ilfov a trimis mai mulţi oameni la faţa locului pentru restabilirea ordinii. O jurnalistă şi mai mulţi copii au fost călcaţi pur şi simplu în picioare.
După incident, Gigi Becali a ieşit în curte şi a împărţit bani. La final, acesta a spus că de Crăciun are o singură dorinţă: sa ia Steaua campionatul.

Becali: Ca pe Apostoli m-a iubit Dumnezeu. Cred că are un plan cu mine

Pe Gigi Becali nu l-a interesat revoluţia din 1989. 13 decembrie a fost ziua care l-a marcat mai mult, fiindcă atunci a murit Tase Becali, tatăl său, care a visat să trăiască o zi mai mult decât Ceauşescu şi a murit cu 12 zile înainte. Tase Becali a fost icoana vie a fiului, firul roşu al vieţii sale. "I-ar place sau nu i-ar place lui tata?", s-a întrebat mereu, trăind doar pentru a se ridica la înălţimea aşteptărilor părintelui şi pentru a-l depăşi.

Din idolatria pentru Tase Becali a făcut şi lucrurile bune şi o mulţime de greşeli. Poate că destinul lui Gigi Becali ar fi fost altul dacă ar fi trăit şi şi-ar fi urmat visele proprii. Un psihanalist va găsi în acest interviu explicaţii poate toate controversele şi scandalurile din viaţa lui Gigi Becali, dar şi pentru fascinaţia pe care o exercită asupra multor oameni.
Cum a ajuns la credinţă după vârsta de 33 de ani, de ce se ceartă şi înjură, cum iartă, de ce face milostenii, de ce este rău, mândru şi orgolios, cum a făcut avere, de ce a cumpărat pământuri, absolut toate acestea sunt legate într-un fel sau altul de Tase Becali. Gigi este convins că acesta cântă în ceruri romanţe văzând ce a făcut fiul său pe pământ.

EVZ: Ce făceaţi în decembrie’89?

Gigi Becali: Pe 13 decembrie a murit tata, care a fost un anticomunist şi care a făcut politică anticomunistă, chiar a fost închis pentru asta, i-a băgat furculiţa în ochi lui Stalin într-o cârciumă şi a fost arestat.

La un tablou al lui Stalin...

Dacă veneau martorii la proces, îl omorau, îl ucideau. Numai că turnătorii au fost plătiţi să nu se mai ducă.
Visul tatei era să trăiască o zi mai mult decât Ceauşescu şi a murit cu 12 zile înainte
Ascultaţi Europa liberă?
Tata asculta Europa liberă şi Vocea Americii. Eu nu ştiam politică, dar tata ştia. Pentru mine, tata fost ca şi o icoană vie şi atunci când a murit, cu două săptămâni înainte, pentru mine asta conta mai mult decât Revoluţia. Visa să trăiască o zi - ăsta era visul lui - să trăiască o zi mai mult decât Ceauşescu, a murit cu 12 zile înaintea lui. Pe 25 decembrie am fost fericit, deja i se împlinea visul.
Eram rău, mi-am descoperit inima după 33 de ani
Cum eraţi în 1990? Eraţi tot aşa de conştient de relaţia cu Dumnezeu?
Nu.

Ce v-a dus către credinţă?

Sora mea a fost foarte marcată foarte tare de moartea tatălui şi a luat-o pe drumul bisericii. Mi-am descoperit inima între timp, alături de ea, că nu ştiam că am inima asta. Milostenia. Vezi în spitale icoanele? Sora mea le-a pus. Şi-i dădeam bani să înmormânteze copii bolnavi de SIDA, oameni care nu aveau familii, îi dădeam să ajute copii, la orfelinate.

Aşadar, sora dumneavoastră a făcut milostenii şi dvs. aţi finanţat-o.
Da. Şi în ‘91, m-a dus sora mea la un un părinte călugăr, părintele Visarion. Pe care-l consider un sfânt şi care m-a dus pe calea asta. Am zis "Vreau să mă spovedesc, să mă împărtăşesc!"

Câţi ani aveaţi atunci?
Aveam 33 de ani. M-am spovedit şi m-am împărtăşit la un călugăr la Cernica. Şi de atunci am început să-mi simt din ce în ce mai mult inima, am început să simt dragostea. Că eu eram rău.

Vă certaţi, vă băteaţi?
Toate. Toate nenorocirile. Eu aveam sămânţa dragostei, dar nu era dezvoltată.
Sunt cel mai păcătos. Păcatele mele sunt multe şi faptele mele sunt zero

Brânză bună în burduf de câine...
Nu, era ea sămânţa într-un loc prielnic, numai că nu o udam.

Ce simţiţi, plus cu minus cât dă, la câte păcate, cu câtă ispăşire, milostivenie aţi făcut?

Niciodată eu nu pot să spun, să fac balanţa.

O face Dumnezeu, dar dumneavoastră cum simţiţi?
Nu am voie să spun.

E păcat?
Sunt cel mai păcătos. Păcatele mele sunt multe şi faptele mele sunt zero. Aşa spun.
Am dat un milion de lei pentru biserica din Pipera în 1990
Revenind la tema discuţiei, Revoluţia v-a adus mult bine, v-a făcut unul dintre cei mai bogaţi oameni din România.
Atunci, imediat în ’90 -’91, făceam mulţi bani şi m-am apucat de comerţ. La un moment dat, toţi banii din comuna Pipera erau împrumutaţi la mine, cât avea fiecare.

Îi ţineau ca la bancă?

Da, le dădeam dobândă, 5% pe lună, 8% pe lună.

Funcţionaţi ca banca comunei Pipera...
Eu făceam comerţ, câştigam de trei ori, de cinci ori mai mult la marfă.

Comerţ cu ce anume făceaţi?
Cu de toate. Am făcut export de miei, export de tauri, aduceam marfă din Germania, din Turcia, de peste tot, făceam bani mulţi. În ‘90, se făcea biserica, şi au început să strângă bani, câte 100, 200 de lei. Am chemat bătrânii. "Vreţi să faceţi biserică? Aduceţi-mi un sac". Le-am dat un milion.
Acuma, dacă a murit Tase, tot ce-a făcut el într-o viaţă, bagabontul ăsta distruge într-o lună
Un milion de lei?!
Da, un milion de lei în ’90, când era cărămida 50 de bani. Ce nebunii am făcut. Am adus trei camioane de marfă în faţa casei, dar numai la mişto. Nu am vândut marfa trei zile ca să-i pun pe toţi prietenii lui tata să-mi păzească marfa. Când a murit tata spuneau: "Acuma, dacă a murit Tase, tot ce-a făcut el săracul într-o viaţă, bagabontul ăsta distruge într-o lună". Am ţinut aproape o săptămână camioanele şi le dădeam câte o mie pe zi. Am mai pus şi pe unul să fure din ele. (Râde cu poftă). Ca să fac paza de râs. Am făcut multe tâmpenii de astea.

DE VORBĂ CU DUMNEZEU

"Am cumpărat pământ ca să fac ferma visată de tata"

Explicaţi-mi cine v-a învăţat sau dacă a fost o idee proprie să cumpăraţi terenuri, că de acolo vine boomul dumneavostră economic.
Pot să spun că tata m-a pus.

Aţi visat sau ce?
Toată viaţa mea, tot ce trăiesc, numai cu gândul la el este. Visul lui era să aibă fermă, să fie bogat. Eu visam să împlinesc visul lui, să fac fermă. Cu toţi banii câştigaţi din comerţ cumpăram pământ. Într-o noapte am visat - pe atunci jucam la cazinouri - pierdeam bani, că intru pe uşa cazinoului şi un urangutan nu mă lasă. Şi am pierdut un medalion cu Maica Domnului. Şi căutam peste tot. Tata avea nişte mătănii ca astea, tot timpul se juca cu ele. La un moment dat, caut medalionul şi văd mărgelele. Păi ce caută mărgelele lu’ tata aici? Le iau, le ridic şi când le ridic, jos, sub ele, s-a desfăcut o mare comoară, bijuterii de aur. Încercam să desluşesc visul. De unde să-mi dau seama că eu, de fapt, vrând să împlinesc visul lui, terenul ce-l luam ieftin o să facă zeci de milioane de euro?

Cazinoul e un păcat. Şi aţi jucat mult timp. Acum nu mai jucaţi...

Mult timp. Când am fost arestat, am făcut jurământ la preot că nu mai calc şi nu mai joc în viaţa mea la cazino.
Deci visul acela v-a spus să fiţi departe de păcat.
Să fiu departe de păcat, cazinoul este Satana, dar tot m-am mai dus, le spuneam la toţi că este ispita...

Dacă aţi depus jurământ, v-aţi oprit.
Când am ieşit din celulă, acasă am o icoană preferată cu Iisus răstignit, şi l-am luat şi l-am pupat şi am plâns cu el şi am vorbit cu el şi am zis: "Astea trei păcate nu mai le fac. Vorbesc cu tine acuma. Am curaj să mă uit la tine în ochii tăi ca la un frate, că nu mai le fac."

V-a iubit Dumnezeu, iar când te iubeşte te mai şi bate...

Ca pe Apostoli m-a iubit Dumnezeu. M-a întors la credinţă, sunt nişte lucruri care se întâmplă, semnale. N-am spus niciodată, vă spun acuma vouă. Oamenii care-mi fac rău dau de necazuri mari. N-aş vrea asta. Şi atunci eu am o obligaţie mult mai mare decât oamenii obişnuiţi. Pentru că Dumnezeu are un plan cu mine. Părintele Visarion i-a spus surorii mele: "Ai grijă cu fratele tău, Dumnezeu are un plan cu familia voastră!". Mama când nu ştia de Mel­chisedec a visat o voce care i-a spus: "Aici va locui Melchisedec". Sună a blasfemie...

GURALIV

"Când mă cert şi înjur, mă sminteşte Satana"

Ştiţi că nimeni nu-i profet în ţara lui...

Sună a blasfemie, dar aşa a visat mama mea. Cu atât sunt mai obligat.

E bine că sentimentul faţă de Dumnezeu vă opreşte de la rău şi vă duce spre lucruri bune, oricât aţi fi de slab ca pământean şi aţi aluneca în păcat...

Încerc şi vreau să devin din ce în ce mai bun. Ce vedeţi pe la televizor fac numai din dragoste, că aşa a simţit inima mea... aaaa, că e şi camera de luat vederi, e altceva. Şi zic: "Dacă e şi camera, e mai bine, îi conştientizez pe ceilalţi "Faceţi şi voi ca mine!". Se spune să nu ştie stânga ce dă dreapta. E valabil la oamenii simpli, eu trebuie să fiu exemplu.

Dar când vă certaţi şi înjuraţi cum daţi exemplu? Că faceţi şi din astea?
Da. Lui Satan nu-i convine că-l mărturisesc pe Hristos tot timpul... Nenorocitul ăsta de Becali care face biserici, care zice de Hristos, care zice de Maica Domnului... cea mai mare oftică, spume face el atunci, clăbuci. Şi atunci mă pune pe mine cu ispite... "Ia uite ce a zis ăla de tine. Păi, zii şi tu!"

Şi sunteţi iute şi rău de gură.

Nuuuuu!

Păi sunteţi.
Nu asta. Are putere şi el asupra mea. Cu ce mă sminteşte? "E orgolios, jigniţi-l, că e orgolios şi imediat începe, înjură, face, jigneşte", el ştie că acolo eu nu pot, acolo la orgoliu, la onoare, acolo eu nu pot să suport. Şi recunosc. Şi zic "iartă-mă Doamne, ăsta-i păcatul meu, nu pot să suport să fiu batjocorit sau dezonorat, nu pot". Pentru că aşa am fost crescut. Tata era un om care mai bine pierdea viaţa decât să fie dezonorat.
Pentru ceea ce sunt, tata cântă în ceruri romanţe
Credeţi că, acolo, în ceruri, e mulţumit tatăl dumneavoastră?
Tatăl meu, pentru ceea ce sunt eu, cântă în ceruri romanţe.

Deci credeţi că nu l-aţi dezamăgit, i-aţi împlinit aşteptările...
Cântă canţonete tata. Tata era şi un om credincios, erau alte vremuri. N-are rost să vorbim acum... tata făcea nenorociri mari, a făcut şi politică din ‘37, toate nenorocirile le-a făcut, prin Bucovina, prin Brigada morţii, Sumanele negre, nu ştiu, nu mi le-a zis, mi-a spus că sunt lucruri pe care nu vrea să mi le spună, că n-am să înţeleg. Doar ce-mi spun bătrânii că nu există ca el şi nu va călca nimeni pe urmele lui. Unii spun despre mine că "l-a depăşit pe Tase ăsta", alţii spun "niciodată, pe urmele lui Tase nu calcă nimeni".
Dragoste şi orgoliu, asta e familia noastră
Cum explicaţi orgoliul ăsta? Că-n familia asta vă supăraţi şi nu vorbiţi cu anii. E sângele de vină? Ăsta e machedonul, asta-i definiţia machedonului? Sau cum?
Ca să vă fac să înţelegeţi, o să vă povestesc ceva. Tatăl meu şi cu tata lui Giovani, nea Buşea, erau certaţi, nu vorbeau de vreo doi ani. Aveam vreo 16 ani. Pe vremea aia, tăiam oile sterpe şi le vindeam în hală la Ploieşti. La şase dimineaţa începeam vânzarea, la 8.30-9.00 venea doctorul. Trebuia să vindem înainte. Într-o zi, noi aveam vreo zece oi, nea Buşea vreo şapte. Noi am terminat, se făcuse ceasul opt. Nea Buşea mai avea. La nouă venea medicul, l-ar fi amendat. Mă ia tata pe mine, îmi dă can­gearu în mână şi zice "ia-l şi taie din oile lui nen’tu Buşea". Eu tăiam, tata cântărea şi nea Buşea doar încasa banii. Tăcând. N-am schimbat o vorbă. După asta n-au vorbit în continuare vreo şase luni.. Ce înseamnă asta? Dragoste şi orgoliu. Aşa e în familia noastră şi la machedoni în general.

Şi când iertaţi, cum iertaţi?
Eu iert, tata era mai orgolios, nu ierta aşa repede. Eu iert, trec şi peste orgoliu imediat, a doua secundă şi-mi trece şi supărarea. Eu ca suflet, ca inimă sunt mai bun decât el.
Asta vreau să fac: bancă, fotbal şi oi
Dacă tata nu vă lăsa să faceţi nimic la oi şi spunea "mă băiete, eu am oierit destul, te duci la şcoală", credeţi că v-ar fi plăcut?
N-aveam cum. Eu iubeam oile, îmi plăceau, eu călăream berbecul. În loc de cal, mă urcam pe berbec, îl ţineam de coarne şi-l călăream.
Deci nu puneţi problema că viaţa ar fi avut un alt curs sau că Dumnezeu v-a rezervat altceva. Puneţi problema că ăsta-i drumul.
Nu ştiu. Dacă n-aş fi cunoscut meseria asta de oier, poate nu m-aş fi îndrăgostit, nu poţi să te îndrăgosteşti de ceva ce nu ştii, nu poţi să iubeşti ceva ce nu cunoşti. Eu meseria şi oile le-am iubit cunoscându-le, crescându-mă pe mine, stând între ele.
Şi acum aveţi la Pipera câteva oi, n-aţi pierdut îndemânarea
Şi acum asta vreau să fac: bancă, fotbal şi oi.
Altfel spus, vă lichidaţi toate investiţiile pe care le aveţi...
Da.
Şi rămâneţi cu Steaua, fotbal adică...
Steaua.
Vreţi în continuare să faceţi o bancă?
O bancă.
Şi vreţi să faceţi ferma la care visaţi când aţi început să cumpăraţi terenuri?
Nu ca să fac fermă, o fac mai mult de...
Dar aţi spus nişte mii de oi
Mii de oi, că-mi place să le văd cum mănâncă.
Aia e fermă.
Păi mă întorc acolo. Dacă nu mă întorc acolo, nu mai simt bogăţia asta. Dacă nu mă întorc la oi, nu îmi mai dau seama şi nu mai am satisfacţia palatului. Am palat, zic că aşa este normal. M-ai înţeles? Da, trebuie să faceţi diferenţa. Nu neapărat diferenţa. Mulţumirea su­fletească. Asta este. M-ai înţeles acum?

EVZ.ro

Gigi Becali: „M-ai ghicit, sunt hipersensibil!”

Pe 31 decembrie, de la 16:30, la Antena 2, veţi vedea un interviu cu Gigi Becali, cum n-aţi mai văzut niciodată!
Sincer, mă aşteptam să facă nazuri şi să pună tot felul de condiţii, când i-am lansat invitaţia pentru interviu. Neaşteptat, a confirmat fără prea multe cuvinte, dar cu o singură condiţie. Interviul să fie... la palat! Zis şi făcut! La 13 fără 5 minute, domnul Becali a sosit fluierând, binedispus, parfumat, în costumul său negru cu fir auriu. Evită să mă privească în ochi. Hmmm... mi-am zis, are emoţii... Era pentru prima oară când îl vedeam de aproape, era pentru prima oară când simţeam cum o încăpere mare cât un hangar se umple în mai puţin de 5 minute cu un parfum ostentativ bărbătesc. Gheaţa s-a spart repede pentru că m-am gândit să-l întreb unde îşi ţinea tatăl său banii.
„Tata nu avea portofel, mama îi făcea un buzunar lung până la genunchi ca să poată pune în el toţi banii pe care-i lua într-o singură zi! Aşa că dacă tata n-avea portofel, nici eu n-am” şi ca să-mi exemplifice, bagă mâna în buzunarul din spate al pantalonilor şi scoate banii. „Uite,vezi că n-am portofel?” Zâmbeşte încântat cu ochii plini de lacrimi pentru că n-o să uite niciodată mâinile tatălui său, de care îi era frică, pentru că avea palma grea! Dar şi pentru că pe mâinile tatălui său s-a rugat să ducă mai departe numele şi să sporească averea când toţi îl credeau un pierde vară, care va face numele de râs. Acum are palat şi crede că s-a născut cu stea în frunte pentu că mama lui s-a rugat timp de 9 luni să-i dea Dumnezeu un băiat cu stea în frunte.
Gigi e mândru dar e şi hipersensibil şi-mi spune că îşi maschează sensibilitatea pentru că nu oricine îl poate înţelege. „Dar m-ai ghicit, îmi spune, şi am aceptat interviul pentru că mi-a plăcut numele tău, Fântânaru! Visul lui e să-şi facă o bancă, să vândă şi să cumpere bani. „Off the record”, l-am întrebat dacă Traian Băsescu i-ar cere bani, i-ar da? „I-aş da, de ce să nu-i dau? La câte i-am făcut...!” Am încheiat interviul într-o atmosferă destinsă, întrebându-l cât de scumpă trebuie să fie şampania de Revelion? „Un lucru dacă nu e scump, nici nu mă uit la el!”
„Sunteţi snob, dle Becali”, i-am spus! N-a reacţionat pentru că era bine dispus. „Pe mine nu mă interesează decât preţul. Mă uit la preţ şi dacă e scump, cumpăr. Mi-am făcut singur un cadou de Moş Crăciun. Un telefon. Cel mai scump.” Gigi are tot ce îşi doreşte! Şi el se miră de câtă avere are! Se studiază în oglinda uriaşă a biroului său, îşi aranjează din nou cravata şi batista, îşi priveşte îndelung manichiura şi satisfăcut se întoarce pe călcâie şi iese din palat, fluierând!

Gigi Becali vrea să facă o biserică de lux, doar pentru oameni bogați

Gigi Becali vrea să facă o biserică de lux, doar pentru oameni bogați
Sătul să se lovească la fiecare pas de săraci și cerșetori cînd merge la slujbă, Gigi Becali a demarat în Pipera lucrările la construcția unei biserici exclusiv pentru oameni bogați. Latifundiarul este sătul să vadă în fiecare duminică atîta lume sărmană: "Plec deprimat de la slujbă. Numai șchiopi, ciungi, chiori, femei cu copii bolnavi, handicapați. M-am săturat. Păi, eu mă duc la slujbă să mă simt bine, să ascult corul, să mă rog în liniște și, ce să vezi, plec un pachet de nervi, înjurînd de toți sfinții. Mă calcă pe bombeuri, îmi strică paltonul și costumele..."
Preotul care va oficia la această biserică – pe care Becali îl vrea fără barbă și lațe – va elibera carduri de acces în biserică doar celor care aduc extrase de cont bancar din care să reaiasă că sînt niște oameni bogați. De asemenea, vor avea acces gratuit verii și nepoții lui Gigi Becali
Gigi Becali nu renunță totuși la pomeni: "Voi da în continuare de pomană celor săraci, dar numai mîncare și doar printr-o firmă de catering. Ei trebuie să stea acasă și le vine pomana la ușă. Să nu mai umble pe străzi aiurea și să nu-i mai văd la biserica mea."

Steliştii nu se mai opresc din chefuit! Becali i-a chemat la palat să-i cinstească după calificarea în "primăvara europeană"!

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a chemat pe jucătorii echipei antrenate de Ilie Stan la imobilul din Aleea Alexandru, sâmbătă, pentru a le mulţumi pentru calificarea în primăvara europeană şi a discuta cu e.

becali

"Am băut un pahar de şampanie cu ei, i-am felicitat, am discutat despre prime, viitor, jocul cu Sibiu, ce va fi în continuare, despre pregătirea de iarnă de la munte. Va fi un Moş Crăciun bogat, merită oamenii. În ianuarie când vin banii de la UEFA le voi da banii. Am vorbit cu Mihai Costea, el spune că nu s-a supărat că s-a calificat echipa, ci că nu a jucat. A zis că el suferă când nu intră pe teren. L-am certat puţin, dar le-a spus şi jucătorilor să aibă răbdare că e un copil răsfăţat. I-am zis şi lui Florin Costea că vreau să îl ţin. Sunt mofturi şi capricii, nu contează, aşa sunt jucătorii mari. Nu ştiu ce vrea Ilie Stan, e problema lui, eu fac ce depinde de mine", a declarat Becali la gsptv.
Steaua va întâlni, luni, pe teren propriu, de la ora 20.30, echipa Voinţa Sibiu, în prima etapă a returului Ligii I.

Gigi Becali spune adevarul despre mocirla din fotbalul romanesc

"Degeaba facem noi fotbal, la batjocura asta ce se întâmplă... Să lăsăm pe CFR să ia ei toate campionatele! Şi cu Haţegan, şi cu Crăciunescu. Ştie toată lumea că Haţegan e arbitrul lor, a spus şi Porumboiu că ar fi luat 100.000 când a arbitrat ultimul meci cu U Cluj, în 2008. Când atingi mingea cu ambele mîini, nu este 11 metri? Se vede clar, nu a avut intenţie, să zicem, la mîna stîngă, dar se întinde după ea şi o agaţă cu dreapta. La Iliev, la Dinamo, nu am zis nimic. Când este roşu? Când dai cu gheata în cap nu e roşu, doar când dai cu pumnul? Cu Sibiul le-a scos mingea din poartă, cu noi nu le-a dat roşu. Aici la fel, ce să mai jucăm fotbal noi, cu cine? Nu ai nicio şansă la titlu cu ăştia. Ce şanse au Dinamo, Rapid, Vaslui? Niciuna. Păi cum e posibil aşa ceva? Păi ce, suntem proşti? Noi suntem batjocura lui CFR?", a spus, la DigiSport, Gigi Becali.

Becali l-a jignit pe Haţegan numindu-l "nenorocit" şi "o mare jogodie", adăugând că nu se poate calma "cu toate măgăriile astea".

CU TOTII LA PATINOAR LUNI LA 17:30 !

In urma acestui articol s-a decis :

FRATILOR APEL CATRE VOI SI DA-TI MAI DEPARTE :
Luni la ora 17:30, la patinoarul Mihai Flamaropol din Bucuresti se disputa meciul Steaua BUCURESTI - Sport Club Miercurea Ciuc, din Liga Mol! CU TOTII LA PATINOAR SA ARATAM bozgorilor IN CE TARA TRAIM! Sunt asteptati chiar si dinamovisti sau rapidisti, toti oamenii cu coloana vertebrala ce nu pot suporta abuzurile bozgorilor in propria noastra Tara!

CU TOTII LA PATINOAR LUNI LA 17:30 !

Becali şi Porumboiu au negociat un schimb Florin Costea - Wesley! Ce pretenţii mai are patronul lui FC Vaslui

Adrian Porumboiu susţine că există negocieri cu Gigi Becali privind un schimb Wesley - Florin Costea, însă şeful celor de la FC Vaslui spune că mai doreşte şi o sumă de bani în plus.
"Pentru Florin Costea am avut o discuţie cu domnul Becali. Dacă am vorbit să-l dau pe Wesley la schimb? Schimb, schimb, dar mai trebuie şi nişte bani. În plus, eu v-am zis că dacă unul dintre fraţii Costea joacă bine cu CFR, Gigi nu-l mai lasă să plece. Vorbe sunt, dar să vedem ce se va mai întâmpla.

Să vedem ce facem mâine seară, mai avem cu Rapidul, sper să nu se scufunde planeta până atunci",
a declarat Adrian Porumboiu la DigiSport.

"E bine că se fac transferuri, dar trebuie efectuate în linişte" Iordănescu i-a trasat "ţintele" lui Gigi Becali

Wesley, Chipciu, Varga, plus un atacant al cărui nume nu a fost făcut public, acestea ar fi ţintele Stelei în această iarnă potrivit finanţatorului Gigi Becali.


Anghel Iordănescu a afirmat că este un lucru bun faptul că Steaua caută întăriri, dar a precizat că mutările trebuie efectuate în linişte.

"Steaua încă are nevoie de 3-4 jucători care să joace titulari. Are nevoie de un jucător de careu, de un fundaş dreapta pentru că acolo sunt probleme mari şi mai mare nevoie de un mijlocaş în zona centrală, şi probabil încă un mijlocaş în banda dreaptă. E bine că se fac transferuri, dar ele trebuie făcute în linişte, nu la televizor. Dacă Steaua joacă cum a jucat în prima repriză cu CFR, nu va avea probleme, dar sincer am o reţinere"
, a declarat Angel Iordănescu la gsptv.

În ceea ce priveşte partidele din Europa League, "Generalul" consideră că Vaslui este cea mai bună echipă românească, iar "roş-albaştrii" îi pot detrona pe moldoveni doar dacă înving pe AEK Larnaca.

"Vaslui este echipa cea mai performantă în acest sezon european, dar nu va avea un meci uşor cu Zurich. Steaua o poate întrece doar dacă se califică",
mai precizat Anghel Iordănescu.

George BECALI face Revelionul la Poiana Brasov

Gigi Becali a reușit să-și găsească locuri pentru el și familie în Poiana Brașov, chiar dacă a fost refuzat de George Copos,care l-a refuzat motivând că nu mai are camere libere, anuntă newsbv.ro.
Potrivit aceleaşi surse, Becali a rezervat, la un alt hotel de lux, trei camere duble şi un apartament de lux. Pentru sejurul de Revelion (28 decembrie-2 ianuarie), el va scoate din buzunar 10.000 de euro. La respectivul stabiliment, o "dublă" costă 3.480 de lei de persoană (pe toată perioada), iar un loc în apartament este 4.185 de lei de persoană.

Gigi Becali despre Balaj: "Un nenorocit, o jigodie! A luat şpagă 500.000 € de la CFR!"

"Mureşan trebuia să ia patru galbene. Am avut penalty! A fost un arbitraj şmecheresc, s-a arbitrat numai în favoarea lui CFR. Balaj este un arbitru bun, este cel mai şmecher, să te ferească Dumnezeu de astfel de arbitri! Este cel mai ipocrit şi cel mai nenorocit om. Abia acum am văzut ce fel de om este Balaj. Astfel de oameni nu trebuie să trăiască, sunt nişte jagardele. Nu se face nici o curăţenie. Singura echipă care este pe blat cu arbitrii este CFR-ul. Le-au dat banii înainte şi nu ai cum să-i prinzi. E un criminal, n-are demnitate. Nu mai poate să facă DNA-ul nimic. Cu două luni înainte de a începe campionatul au luat 300-500.000 de euro, nu ştiu cât le-o fi dat, dat le-a dat", a spus patronul Stelei.
"Asta e echipă să ia campionatul? Nu am dominat nici pe Avântul Ştefăneşti aşa cum i-am dominat pe ei. O jigodie de om şi-a bătut joc de munca acestor copii. Asta e, să ne călărească ungurii. Îl rog pe nenorocitul ăsta de Balaj să mă dea în judecată. Zicea că are şi el copii şi nevastă acasă şi nu-i place să fie făcut în toate felurile la televizor. Păi, băi, nenorocitule, nici copii nu meriţi să ai!", a mai spus Gigi Becali

Tănase, cel mai tare AMANT din Liga 1? Mădălina Pamfile, "ameninţată" de Becali

Cristi Tănase a revenit în ultima vreme la forma care l-a consacrat, iar multă lume pune acest lucru pe seama vieţii extrasportive a mijlocaşului. Mai precis, acesta ar fi renunţat la "escapadele" de altă dată şi şi-ar fi găsit liniştea în braţele Alexandrei Damaschin.


Deşi se credea că s-a cuminţit, "Dodel" a revenit la obiceiurile din trecut. Stelistul şi-a făcut de cap la petrecerea care a urmat victoriei răsunătoare din derby-ul cu Dinamo. Jucătorul a pus ochii pe Mădălina Pamfile, nimeni alta decât fosta iubită "minoră" a lui Radu Mazăre. Aceasta i-a răspuns avansurilor şi a flirtat cu acesta câteva ore.

Patronul Stelei a aflat de noua cucerire a lui Dodel şi nu s-a putut abţine să facă nişte remarci acide: "Nu sunt îngrijorat de eleva lui Mazare, o îndoaie Tănase cum se îndoaie oaia. O să îi ajungă ei după câteva nopţi cu Tănase. Periculoasă e Daniela Crudu, ar putea să facă toată echipa Stelei într-o noapte, n-are nevoie să-şi aducă prietenele. Tănase şi Mihai Costea sunt cei mai vagabonzi, de aia s-au cuplat cu astea", a spus Becali.

Becali: «Îi dau 10.000 de euro lui Crudu să-l lase pe Costea!»

Gigi Becali crede că atacantul Mihai Costea nu va ajunge niciodată un mare fotbalist dacă va continua să se întâlnească cu Daniela Crudu.
„Îi dau câteva mii de euro şi îi zic să nu se mai întâlnească cu el. Dacă îi dau 10.000, nici nu-i mai răspunde la telefon. Crudu asta e periculoasă.
Dacă-şi pune mintea, îţi îndoaie toată echipa într-o zi, praf ţi-o face, nu trebuie să-şi mai cheme prietenele. Dar o să mă înţeleg eu cu ea", a anunţat Gigi Becali, care se gândeşte serios să renunţe şi la Florin Costea, în ideea că va reuşi să-l revitalizeze pe Mihai:

Becali şi Babiuc ar putea fi chemaţi la proces zece zile la rând în dosarul despre schimbul de teren

Corina Jîjîie, propusă de CSM pentru funcţia de preşedinte al Secţiei penale a instanţei supreme, a declarat, joi seară, la o dezbatere pe teme anticorupţie organizată de Konrad Adenauer Stiftung şi Hotnews, că una dintre cauzele pentru care anumite procese se judecă într-un ritm extrem de lent este lipsa de spaţiu din sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Magistratul a spus chiar că, pentru o mai mare eficienţă, instanţa supremă s-a văzut nevoită să apeleze la Curtea Militară de Apel şi la o altă instanţă din Capitală, care să le pună la dispoziţie săli în care să se judece procese de pe rolul ICCJ.
Discutând despre întârzierile cu care anumite procese de mare corupţie ajung să fie judecate, Jîjîie a explicat că magistraţii instanţei supreme sunt preocupaţi ca acestea să nu ajungă nesoluţionate la termenul de prescripţie.
"De aceea încercăm să ne adaptăm şi să găsim soluţii pentru a da termene mai apropiate pe măsură ce dosarele se apropie de prescripţie, însă problemele de personal şi de logistică sunt reale şi nu ne permit să accelerăm şi mai mult ritmul de judecată. Sigur, este evident că trebuie totodată să respectăm şi drepturile inculpaţilor", a spus Jîjîie.

Andreea Bododel şi Agnes, istorie pentru Lucian Becali! Uite ce bombă sexy are!

Lucian Becali, nepotul latifundiarului din Pipera, s-a amorezat din nou, dar de această dată nu e vorba de niciuna dintre vedetele plaiului românesc. Craiul de Dorobanţi, aşa cum mai este numit, se iubeşte cu o frumoasă roşcată pe nume Andreea Mihalascu.
În zadar s-au luat la bătaie fetele pentru Lucian Becali! Dacă până acum Agnes şi Andreea Bododel mai sperau că nepotul lui Gigi Becali le va mai acorda o doua şansă, iată că nu există niciun dubiou că acesta le-a uitat.
Lucian Becali a fost surprins de reporterii STL.ro în ipostaze tandre cu un supermodel în clubul BOA din Capitală! Mai mult decât atât, cei doi amorezi se sărutau de mama focului, iar imaginile îi arată foarte fericiţi.
Roşcata nu este cunoscută în lumea mondenă, dar asta pentru că nu şi-a dorit niciodată să apară în presa de scandal.
VEZI aici mai multe fotografii cu Lucian Becali şi noua iubită

Gigi Becali: "I-am bătut ca hingherii pe cânii vagabonzi!"

"I-am ciuruit! Echipele mari marchează al treilea gol. Îl felicit pe Ilie Stan, a avut dreptate cu Nikolic titular. Noi nu am avut niciodată echipa întreagă, nici acum nu o avem. Am bătut Dinamo în Groapă, exact ca hingherii pe câinii vagabonzi. Cel mai mult mi-a plăcut stăpânirea de sine. O echipă care nu bubuie mingea când are 2-1, asta înseamnă să ai valoare.  La 1-0 pentru Dinamo am vrut să plec, că n-a fost penalty. Dar a dat Rusescu repede gol. În iarnă aduc trei jucători de valoare", a declarat Gigi Becali.

Becali a TURBAT când a aflat cum a fost UMILIT în "Groapă"! Dezvăluiri incendiare: "Pe Dragoş Săvulescu l-a prins nevasta cu altul în pat"

Spiritele s-au încins cu puţin timp înainte de fluierul de start al derby-ului Dinamo-Steaua. Gigi Becali a răbufnit la auzul veştii că pe tabela stadionului din Ştefan cel Mare au fost afişate imagini cu nişte oi.
Patronul Stelei i-a atacat dur pe conducătorii roş-albilor Nicolae Badea şi Dragoş Săvulescu. Ultimul a fost victima unor dezvăluiri incendiare din partea lui Gigi Becali.
"Am auzit că Dinamo ne aşteaptă cu tabela pe care afişează nişte oi. Cine putea face asta? Nicu Badea, un fost securist care n-are sare şi piper, şi Dragoş Săvulescu pe care l-a prins nevasta cu un bărbat în pat.
Ştiu că sunt în post, dar eu sunt un păcătos şi nu întorc şi celălalt obraz. Ce rost au măgăriile astea? Să se gândească şi ei că e vorba de naşul lui Cristi Borcea. Ăştia sunt oameni de de doi lei.", a declarat Gigi Becali la DigiSport.
La staţia de amplificare a stadionului Dinamo s-au auzit, înaintea partidei, şi refrenele melodiei "Oaia mică", interpretată de Ada Milea.

Gigi Becali nu vine în lojă, dar vede meciul dintr-o clădire de lîngă stadion

Patronul Stelei nu va fi prezent diseară în loja stadionului din Ştefan cel Mare. Totuşi, Gigi Becali va vedea meciul, dar nu la televizor.
Acesta va sta în clădirea BkP, care se află lîngă arena dinamovistă, undeva în spatele peluzei "Cătălin Hîldan".

La etajul şase, ultimul, Cristi Borcea a amenajat o sală specială de unde se pot urmări partidele lui Dinamo. Acţionarul "cîinilor" a cumpărat clădirea de la Marian Iancu.

Derby-ul Dinamo-Steaua live pe blog

Pentru mai multe informatii accesati http://www.hd-sport-live.com/

I-a uimit şi pe englezi! Gigi Becali dă "Sfatul Săptămânii" în Guardian

Finanţatorul Stelei este un personaj care a început să fie agreat şi peste hotare, declaraţiile latifundiarului fiind preluate şi de jurnaliştii englezi.


Ziariştii de la "The Guardian" au fost impresionaţi de declaratia dată de Gigi Becali în cazul condamnării la 10 ani de închisoare a lui Marian Iancu. Aceasta a fost pusă de englezii la "Sfatul săptămânii".

"Patronul clubului Poli Timişoara, Marian Iancu, spune despre condamnarea de 10 ani de închisoare primită pentru spălare de bani şi pentru evaziune fiscală că este o mare greşeală. Iancu a mai spus că va ataca decizia cu recurs, dar Gigi Becali îl sfătuieşte să fugă din ţară: De ce să rişti 10 ani de puşcărie? Ai bani, puşcăria e degradantă... fugi la soare, în Australia, în Africa, la Miami. Cu bani, n-o să te prindî nimeni"
, noteaza sursa citată.

Becali anunţă o primă de o sută de mii de euro pentru meciurile cu Dinamo, CFR şi Voinţa

Prima de 100.000 de euro pentru cele trei meciuri se adaugă bonusului de 100.000 de euro pentru câştigarea campionatului. "Nu e vorba de prime acum. E vorba că suntem într-o situaţie şi trebuie să o salvăm. Sunt astea trei meciuri, Dinamo, CFR şi Sibiu, dacă le câştigă şi pe urmă luăm campionatul, au încă 100.000 primă în plus. La prima de 100.000 pentru câştigarea campionatului o să mai aibă încă 100.000 dacă ei câştigă meciurile astea trei", a spus Becali.
El a menţionat că Ilie Stan nu are de ce să-şi facă griji în privinţa postului de antrenor la Steaua. "Eu am spus de atâtea ori. Pentru ce se aude de Grigoraş, Bergodi, Hagi? Nu înţeleg de ce se aude aşa ceva. De unde să fie Grigoraş dorit de Becali? Eu l-am asigurat pe Ilie Stan. El probabil e obsedat de lucrul ăsta, dar echipa are rezultate. El poate califica echipa şi joi. Chiar dacă nu o califică, va rămâne şi din iarnă", a mai spus finaatorul.

Becali rade de dinamovisti: "Vin s-o vada pe Steaua cum urca pe locul 4!" Ce jucator le da batai de cap stelistilor!

"Oamenii vin sa vada Steaua, nu ii intereseaza pe ei de Dinamo. Oamenii vor sa vada cum urca Steaua pe locul 4. N-am mai batut de sapte ani, de cand a dat Andrei Cristea gol. Daca il aveam pe Tatu, eram sigur ca-i spulberam, dar asa va fi dificil", a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali: "Terenul Armatei avea o valoare sentimentală. Avea lucernă şi puteam paşte oile"

Instanţa supremă a reluat vineri audierile în dosarul în care finanţatorul echipei de fotbal Steaua, George Becali, fostul ministru al Apărării Victor Babiu şi fiica acestuia au fost deferiţi justiţiei pentru un schimb de terenuri dintre omul de afaceri şi instituţia statului.
În faţa celor trei judecători, Becali a afirmat că procurorul care a instrumentat cazul a minţit cu privire la faptele sale, despre care a arătat că au fost legitime, şi că nu înţelege care este acuzaţia, de vreme ce la momentul schimbului el ar fi fost cel care a ieşit în pierdere.
Becali le-a mai explicat magistraţilor că a preferat să ia la schimb terenul din localitatea Ştefăneşti, şi nu un altul, propus iniţial de Ministerul Apărării, din zona Ghencea, datorită unei valori sentimentale pe care o nutrea faţă de acel teren.

Cum vrea să scape Gigi Becali de Ilie Stan

ProSport scrie că lie Stan a picat într-o capcană întinsă de Gigi Becali. Înainte de meciul cu Schalke, Gigi Becali a apărut la televizor şi timp de aproape o oră s-a pronunţat asupra modului în care trebuie să joace Steaua cu Schalke, ce jucător trebuie folosit şi chiar spunea că formaţia lui va juca ofensiv, în modulul 4-3-3. Stan a băgat la cap şi a făcut echipa exact aşa cum şi-a dorit patronul.
"Înainte de a pleca în Germania, Iliuţă îi prezentase raportul lui Gigi cum să joace cu Schalke. Nu era nimic altceva decât ceea ce finanţatorul explicase la televizor, cum ar vrea el să arate Steaua în acest joc. Gigi mai că îi venea să râdă, îi zicea antrenorului: «Bravo, Ilie, aşa să faci! Îmi place cum ai gândit!»", a povestit o sursă din cadrul clubului Steaua.
Gigi Becali înainte de meci: "Personal, eu cred că cel mai bun sistem pentru Steaua este 4-3-3. Bine, nu sunt eu antrenorul echipei, Ilie este cel care decide ce sistem trebuie să joace. Dacă Ilie crede că actualii lui jucători pot juca în 4-3-3, atunci să-i dea drumul la treabă. El ştie cel mai bine ce exersează la antrenamente".
Gigi Becali după meci: "Nu îmi convine mie jocul ăsta, nu se leagă, avem o echipă fără busolă. E atitudine la jucători, dar nu e busolă. Nu avem trasee de joc, nu avem nimic. Joacă fotbaliştii aşa, după ureche, după calitatea lor. La 4-3-3 trebuie să ai şi jucători, trebuie să ai şi antrenor. Că nu orice antrenor ştie să implementeze 4-3-3. E greu sistemul ăsta, trebuie să ai mare experienţă. Trebuie să-i spui jucătorului cum să stea, unde să stea. Noi am jucat 4-3-3, dar fiecare fotbalist a stat unde a vrut pe teren".

Becali, in rolul pacalitului. Cum vrea sa dea lovitura in dosarul schimbului de terenuri cu Armata

Gigi Becali a marturisit ca terenul pe care l-a primit la schimb de la MApN il obseda inca din copilarie si chiar daca expertiza pe care a cerut-o va stabili ca el este cel pagubit, nu va regreta afacerea in care procurorii DNA sustin ca a inselat statul cu aproape 900 de milioane de dolari.
Procesul in care sunt judecati si fostul ministru al Apararii Victor Babiuc, fiica acestuia plus fostul sef al Marelui Stat Major General va continua in ianuarie cu 11 termene de judecata. De la care euro-parlamentarul George Becali sustine ca va lipsi.