TOPUL nebuniilor care ar fi făcut un 2011 MEMORABIL! :) Becali a devenit naşul lui Paszkany! Slujba a fost în limba maghiară

2011 va rămâne în mintea suporterilor drept anul în care Oţelul Galaţi a reuşit să devină campioană, în care naţionala României a ratat calificarea la Euro 2012, în care Universitatea Craiova a fost desfiinţată şi Poli Timişoara retrogradată.
Totuşi, 2011 ar fi putut fi memorabil, dacă s-ar fi întâmplat următoarele lucruri:

1. Gigi Becali a devenit naşul lui Paszkany
Nunta anului 2011, cea care a depăşit prin grandoare unirea destinelor lui Cristi Borcea cu Alina Vidican a fost, fără doar şi poate, cea a patronului grupării CFR Cluj, Arpad Paszkany. Tânărul om de afaceri, care a reuşit să slăbească şi să se îngraşe pe parcursul anului de nu mai puţin 5 ori, a fost cununat religios de finanţatorul stelist Gigi Becali.
În micuţa biserică reformată din Cluj Napoca, slujba s-a ţinut în limba maghiară iar la final naşul a respectat obiceiul local de a săruta mâna dreaptă a finului. Drumul până la restaurantul cu specific magiar la care a avut loc petrecerea a fost făcut de către cele două perechi de naşi şi fini într-un autoturism Logan de culoare verde praz. Naşul Gigi Becali a făcut din nou senzaţie prin celebrul său stil de dans, melodia aleasă de această dată fiind un ceardaş.


2. Dorinel Munteanu nu a scuipat un meci întreg
Antrenorul formaţiei campioane, Dorinel Munteanu, s-a abţinut din a scuipa pe toată durata partidei cu Manchester United, din cadrul grupelor Ligii Campionilor, singura pierdută de Oţelul Galaţi în acest sezon. Asemeni lui Alex Ferguson, Munteanu a stat liniştit pe bancă, nu a vociferat, nu a ţipat la elevii săi, opăstrându-şi calmul unui adevărat Sir.
De pe banca echipei campioane nu s-au mai auzit nici strigăte şi înjurături, iarba rămânând intactă de-a lungul liniei de demarcaţie a terenului. Oţelul a reuşit în ciuda insuccesului de pe Old Traford, să se califice în primăvara europeană, direct din grupe. Cu toate acestea, Dorinel Munteanu, s-a declarat nemulţumit, dorindu-şi să nu fi pierdut nici măcar un punct.

3. Protest împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân
Cei peste 15.000 de membri ai galeriei dinamoviste care au asistat la partida de Cupa României, cu Gaz Metan Mediaş, au participat ulterior la un protest spontan împotriva legii euthanasierii câinişorilor maidanezi. Ei au fost susţinuţi în acest demers de conducerea clubului. Pentru prima dată nu au mai existat injurii la adresa acţionarilor, fanii scandând alături de aceştia. Mai mult, suporterii formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare au solicitat sprijin pentru o modificare legislativă şi fostului deputat Dumitru Dragomir, cunoscut ca părintele legii anti-huliganism.


4. Corupţia din fotbal a fost eradicată

La cumpăna dintre ani microbiştii pot răsufla uşuraţi - corupţia din fotbal a fost eradicată. De-a lungul anului, procurorii anticorupţie din cadrul DNA, dar şi alte organe potente ale statului, au reuşit să producă atât de multe probe indubitabile împotriva persoanelor care reprezentau "cancerul fotbalului românesc", încât judecătorilor le-a fost foarte uşor să dea verdicte de condamnare. Anul 2011 este unul de referinţă în fotbalul românesc, fiind cel în care s-a "tăiat răul de la rădăcină". Operaţiunea va continua anul viitor cu ţepele din Piaţa Victoriei.

5. Generosul Copos
Din proprie iniţiativă principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, le-a dat o primă neaşteptată jucătorilor giuleşteni, chiar după un meci pierdut de echipa antrenată de Răzvan Lucescu. Copos a intrat în vestiarul fotbaliştilor giuleşteni cu un teanc de sute de euro în mână, pe care îl scosese ostentativ dintr-un seif burduşit, şi l-a împărţit în stânga şi în dreapta, fără să se gândească de două ori. El a declarat în faţa camerelor de luat vederi că nu poate fi altfel decât generos într-o perioadă de boom economic, precum cea pe care o traversăm. El le-a promis fotbaliştilor şi lui Răzvan Lucescu că nu vor mai avea parte de presiune din partea lui, că îi lasă să pregătească în linişte pentru câştigarea campionatului.
După două zile, Copos a fost fotografiat de paparazzi când a dat de pomană unui nevoiaş gaura de la covrigul pe care îl înfuleca pe Calea Dorobanţi.

6. Exclusiv: Becali nu a vorbit la tv o zi întreagă
Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a lipsit de pe toate posturile de televiziune, o zi întreagă. Niciuna dintre staţiile de emisie nu a difuzat nici măcar o ştire referitoare la omul de afaceri, niciun realizator de emisiune sportivă nu l-a contactat telefonic pentru a intra în direct. Nici colindătorii nu i-au călcat pragul, nici telefoanele nu i-au sunat pentru acte de caritate, nici membrii AISS nu l-au contestat, nici călugării nu s-au mai rugat pentru el. În ziua aceea până şi Ionuţ Luţu l-a ignorat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu