Becali s-a luptat la nunta lui Borcea cu tortul miresei! VIDEO

La nunta dinamovistului cu Alina Vidican totul a fost la superlativ, inclusiv tortul.
Petrecerea a fost la Ambasad'Or, 400 de oameni au fost invitaţi şi peste 200 de jandarmi au asigurat protecţia acestora.
Meniul ales a fost unul de două stele Michelin (calificativ internaţional extrem de important şi acordat foarte greu bucătarilor şi restaurantelor), iar interpreţi precum Călin Geambaşu, Pepe şi Andreea Bănică au asigurat fondul muzical.
Gigi Becali a fost naşul fericitului cuplu şi s-a asigurat ca toată lumea să se simtă bine, inclusiv el.
Astfel, după ce a dansat de mama focului, mai ceva ca mireasa, în momentul în care a apărut tortul, el a mai oferit un spectacol nuntaşilor.
Cristi şi Alina au avut parte de un tort imens, plin de ornamente florale, fapt ce i-a cam dat bătai de cap patronului Stelei.
Când a vrut să taie o felie din acesta, Becali a întâmpinat ceva greutăţi, dar până la urmă a reuşit să se înfrupte.
Evident, după «lupta» depusă, el a gustat primul din desert, şi cu gura plină, i-a tăiat o felie şi miresei :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu