Gigi Becali, inclus în cel mai TARE TOP, alături de Steve Jobs şi Bill Gates! VEZI pentru ce e "renumit" patronul Stelei

Aşa cum a promis, Gigi Becali a investit masiv în transferuri în această vară, dorind ca echipa pe care a creat-o să fie invincibilă. Steaua are un nou antrenor faţă de sezonul precedent, Roni Levi, şi nu mai puţin de 11 jucători au fost aduşi în acest mercato, latifundiarul băgând adânc mâna în buzunar.
Gigi Becali a fost inclus într-un top inedit, alături de Steve Jobs sau Bill Gates...al celor care au parte fără carte. Mai exact nici co-fondatorul companiei Apple şi nici fondatorul Microsift nu au reuşit să termine facultatea. La fel s-a întâmplat şi cu patronul Stelei, însă acesta nu este singurul lucu pe care cei amintiţi îl au în comun. Chiar şi fără studii în domeniu, cei 3 au reuşit să adune sume considerabile din afaceri.

Steve Jobs, co-fondatorul companiei Apple, a intrat la colegiu imediat după liceu. A renunţat în scurt timp la buchea cărţii. La 23 ani avea o afacere de un milion de dolari. La 25, aceeaşi firmă valora 100 milioane.

Bill Gates a fost admis la Universitatea Harvard. Însă în primul an de facultate a spus adio profesorilor. Şi s-a dedicat companiei Microsoft, care l-a şi îmbogăţit.

Mark Zuckerberg a tras şi el în piept aerul de Harvard. Dar pentru o scurtă vreme. Cea mai profitabilă reţea de socializare nu i-a mai lăsat timp şi pentru studiu. Co-fondatorul Microsoft Paul Allen, precum şi Michael Dell, cel care a pus bazele companiei Dell, evaluată acum la 30 miliarde dolari, nu au nici azi diplome.

George Becali nu a mai terminat Facultatea de Drept. Şi mereu a considerat că anii petrecuţi pe băncile universităţii nu l-au ajutat cu nimic. Averea lui Becali se ridică acum la aproximativ 400 de milioane de euro.

sursa: realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu